Tot ceea ce nu sunt

Viata e penibila.Uneori, viata te duce acolo unde nu te astepti, te duce si te intoarce sau doar te duce ca apoi tu sa te descurci.Se pare ca eu am fost dusa. Acum sunt pe cont propriu.Am tot pierdut lucruri si i must have 'em back.Am fost motivul unor batai de inima, am fost si soarele din casa (penibil!), am fost destin, am fost fatalitate.Ce n-am fost eu pana acum.. heh.. multe
N-am fost o eleva buna nici in scoala primara, nici in gimnaziu, iar de liceu ce sa mai zic.In a 12a am inceput sa ma reinventez.Abia acum plac, cand mi-am dat seama ca sunt si alte lucruri pe lumea asta atat de minunate.Acum sunt ce vreau eu sa fiu, nu ce e planificat ca eu sa fiu.Ca o sa fiu istoric, diplomat,consilier sau gazetar chiar nu conteaza.Asta o sa se intample.Insa mi-am propus ca eu sa nu mai mai schimb cica.De asta trebuie sa am grija, de mine adica.O simt pe propria piele cat de greu e sa pierzi ceva drag.Asa as vrea sa inteleg unele lucruri a caror cauza foarte probabil se numeste Cristina Visan. Poate ca nu trebuie sa inteleg, poate ca trebuie sa raman asa, in aer.
Nu sunt sora, frate, nu sunt eleva de nota 10, nu sunt proasta, nu sunt ideala, nu sunt atotstiutoare, nu sunt pe placul unor profesori, nu sunt colega perfecta, nu sunt prietena siropoasa, nu sunt copilul cuminte, nu sunt omul fericit... nu sunt normala..